Make your own free website on Tripod.com
Iniţiativa Liberala Independenta     
  

DECLARATIE

Declaratie     Apel     Cine suntem     Opinii     Documente     Legaturi Utile

DECLARATIE

La 15 ani de la evenimentele din decembrie 1989, confruntarea dintre dreapta si stânga politica se incheie cu o victorie zdrobitoare a stângii care reuşeşte nu numai sa isi perpetueze stăpânirea deplina asupra tuturor pârghiilor de putere in stat, dar; printr-o ampla operaţiune de manipulare inceputa chiar in data de 22 decembrie 1989, reuşeşte sa mimeze funcţionarea pluripartidismului si sa pună stăpânire pe întreg esichierul politic romanesc.

In timp ce, pe plan mondial, asistam la un triumf al capitalismului liberal asupra familiei stângii aflate in criza de soluţii si imaginaţie, România se afla la antipod ascunzând sub paravanul democratiei o simpla lupta fratricida intre reprezentanţii familiei social-democrate.

Partidul National Liberal este astăzi din nou in pericol.

Idealurile liberalismului sunt pe cale de a fi abandonate, deturnate si risipite.

Inca din data de 15 august 2002, Theodor Stolojan sublinia in cadrul Programului Politic al PNL faptul ca: "România are o scena politică în total dezechilibru, ponderea stângii este covârşitoare în timp ce forţele politice de dreapta au un rol politic redus. Mai mult, stânga depăşeşte limitele partidului dominant, ea se regăseşte şi în alte forţe politice importante care compun eşichierul partidelor parlamentare".

Astăzi, aceste cuvinte sunt mai adevărate, mai triste si mai dramatice ca oricând. Astăzi, in România, nu numai ca lupta politica reala se duce intre reprezentantii autohtoni ai familiei social-democrate, dar reprezentanţi ai vechiului FSN de sorginte comunista au devenit, treptat, din parteneri de discuţie, parteneri de alianţa si, in cele din urma, locomotiva si, paradoxal, chiar reprezentanţii speranţelor liberalismului. Astăzi, ca si in timpul regimului comunist, România este pusa la zidul lipsei de alternativa si al alegerilor făcute in numele sau.

In aceste conditii, construirea unei drepte puternice a devenit o necesitate. Asa cum afirma Theodor Stolojan in cadrul Programului Politic al PNL, "in absenţa unui pol de dreapta puternic, România nu va putea evolua politic, ceea ce va avea efecte negative şi asupra dezvoltării economice. Stânga nu poate fi o alternativă pentru ea însăşi. Structura politică normală către care trebuie sa se îndrepte România este cea a unui bipolarism care să reflecte doua tendinţe diferite, care să reprezinte de fapt doua proiecte politice alternative".

Iniţiativa Liberala Independenta considera ca România are nevoie de o alternativa politica reala bazata pe proiecte politice alternative si nu pe proiecte politice rezultate din interpretarea diferita a doctrinei social-democrate.

Iniţiativa Liberala Independenta considera ca PNL este singura şansa reala pentru România si, în acest context, găseşte oportun sa lanseze următorul

APEL CĂTRE FIINŢA LIBERALA A SOCIETĂŢII ROMANEŞTI



© Copyright 2004. Iniţiativa Liberala Independenta